Cum alegi un cajon

Cajonul e o ladă pe care stai și pe care cânți în același timp, și e cel mai practic instrument de percuție pe care îl poți cumpăra. A apărut în Peru, unde sclavii băteau pe lăzi de transport, în flamenco l-a adus în anii șaptezeci Paco de Lucía, iar de atunci a ajuns absolut peste tot, de la focul de tabără la concerte acustice și studiouri de înregistrări.

Motivul e simplu. Ocupă mai puțin loc decât un scaun, nu are nevoie de stative sau de acordaj și cânți pe el cu mâinile, așa că dintr-o singură bucată de lemn scoți și bas, și snare. Vom trece prin felul în care funcționează, din ce se face, ce mărime îți trebuie și ce să mai cumperi pe lângă.

Placa din față se numește tapa și e mai subțire decât restul corpului, fiindcă tocmai ea vibrează. Dacă lovești la mijloc, obții un ton grav de bas care ține locul kickului, iar dacă lovești în colțul de sus, se aude un pocnet ascuțit care ține locul snare-ului.

De pocnetul ăla răspunde sistemul snare ascuns înăuntru. Sunt fie corzi de chitară, fie arcuri metalice întinse pe dinăuntru chiar sub muchia de sus a tapei, de care se lovesc la fiecare atac. În spate e o gaură prin care iese sunetul, exact de aceea nu sprijini niciodată cajonul cu spatele de perete.

Tot ritmul îl cânți deci din două puncte ale unei singure plăci, iar de asta cajonul se învață mai repede decât o baterie.

Cajonul rezolvă trei lucruri care dor la tobe. E considerabil mai silențios, așa că poți exersa în apartament fără ca vecinii să bată în tavan. Nu are niciun setup, fiindcă îl pui pe jos și te așezi. Și îl duci într-o mână, ceea ce la tobe acustice nu se pune deloc.

Plătești pentru asta în dinamică și în registru. Cajonul are două-trei sunete utilizabile, o baterie are douăzeci, iar o trupă zgomotoasă pur și simplu îl acoperă. Dacă exact între astea alegi, comparația e în articolul tobe electronice vs. acustice, iar dacă te interesează talerele pentru baterie, de ele se ocupă cum alegi talerele.

Cel mai des îl cumpără oamenii care acompaniază o chitară acustică, cântă prin baruri și cluburi mici, sau vor să înceapă cu ritmul fără să sacrifice acasă un colț întreg de cameră.

Lemnul e la cajon ceea ce e fața la o chitară, adică lucrul care decide sunetul. Cajoanele din lemn formează marea majoritate a ofertei și e singura categorie unde chiar ai din ce alege.

Corpul e de obicei din placaj de mesteacăn sau fag, care e dur și dă definiție sunetului, în timp ce tapa e dintr-un strat mai subțire și tocmai ea stabilește cât de tăios va fi slap-ul. Modelele mai scumpe au tapa din furnir de lemn nobil, ceea ce ține mai ales de aspect, deși se simte și în răspunsul de sub degete.

Cajoanele din fibră și cele din carton există și ele în ofertă, dar vorbim de câteva bucăți. Cel din carton are sens ca instrument de exersat pentru un copil sau pentru drumuri, cel din fibră suportă umezeala și cântatul afară. Fără un motiv anume, merită să rămâi la lemn.

Pocnetul apare în două feluri și fiecare sună altfel. Sistemul cu corzi folosește corzi de chitară întinse și dă un sunet mai blând și mai scurt, potrivit pentru muzica acustică și flamenco. Sistemul cu arcuri e mai tare și mai agresiv și seamănă mai mult cu un snare adevărat, deci merge la pop și la ritmică mai dură.

Mai important decât tipul e dacă se poate regla. Modelele mai bune au în colțurile de sus șuruburi cu care tragi corzile mai aproape de tapa sau le îndepărtezi, schimbând cât pocnet lași în sunet. Unele modele le pot scoate complet, iar cajonul sună atunci ca o tobă obișnuită, ceea ce folosești la piese lente sau când snare-ul deranjează în mix.

Dacă îți alegi prima bucată, caută un sistem reglabil, fiindcă sunetul care ți se potrivește azi s-ar putea să nu ți se potrivească peste un an.

Un cajon standard are în jur de 47 până la 50 cm înălțime și o bază de aproximativ 30 × 30 cm, adică înălțimea unui scaun obișnuit, și se potrivește majorității adulților. Decide același lucru ca la scaun: tălpile trebuie să stea complet pe podea, iar genunchii să fie aproximativ în unghi drept, altfel după o jumătate de oră de cântat te doare spatele.

Dacă ești mai înalt de vreo 185 cm, uită-te după modele mai înalte sau socotește că vei pune un suport sub cajon, iar dacă ești mai scund, un model mai mic îți va da un contact mai bun cu tapa. Există în ofertă și așa-numitele mini cajoane, dar tratează-le ca instrument pentru copii sau ca percuție suplimentară, nu ca înlocuitor deplin.

Lumea cajoanelor e împărțită între două mărci. Meinl e o firmă germană care acoperă tot spectrul, de la instrumente pentru copii la modele de flamenco făcute manual, iar Sela e tot germană, dar mai specializată, construită în jurul unui sistem snare bine pus la punct și al kiturilor de asamblat. Celelalte mărci sunt mai degrabă un supliment în ofertă.

Dacă îți cumperi primul cajon și vrei siguranță, ia seria Meinl Headliner Snare Cajon. O ținem în mai multe finisaje de culoare, de exemplu Charcoal Black Fade sau Sonoran Amber Fade, are corzi reglabile și placaj serios. O alternativă mai simplă și mai ieftină de la aceeași marcă sunt modelele HCAJ1 Natural și HCAJ3 Natural, care oferă mai puține posibilități de reglaj, dar sună cinstit.

Dacă îți place mai mult școala germană, cu accent pe snare, uită-te la Sela CaSela. Corzile i se pot regla foarte fin, iar versiunea CaSela Pro adaugă un interior mai elaborat. Sela are și kituri de asamblat, la care îți construiești singur cajonul, ceea ce e un cadou interesant și pe parcurs înveți cum funcționează instrumentul.

Pentru copii cea mai sigură alegere e Nino 950, adică modelul mai mic al mărcii-soră a Meinl, care face instrumente direct pentru școli și pentru cei mai mici. Oferta completă o găsești la cajoane Nino.

Când cauți altceva decât lada clasică, Meinl are Slap Top Cajon, pe care ți-l pui pe genunchi și cânți de deasupra, și Cajon Drumset, adică un ansamblu comandat cu picioarele și cu mâinile. Marca Mahalo face în schimb lap cajoane mai mici și colorate, potrivite pentru drum. Iar dacă e vorba de sunet și material, clasa premium e seria Meinl Artisan Edition cu modele de flamenco din esențe nobile.

Cajoanele bongo au corpul împărțit în două camere acordate diferit, așa că dintr-un singur instrument scoți două tonuri distincte, iar la ele se cântă mai degrabă cu degetele decât cu toată palma. Ca adaos la o configurație sunt plăcute, ca prim cajon se potrivesc mai puțin.

La cajoane speciale găsești modele de bas cu corp mai mare și un jos mai adânc, cajoane cu doză încorporată pentru conectare la sonorizare și tot felul de hibrizi. Categoria e surprinzător de bogată și merită parcursă atunci când știi deja ce vrei de la instrument.

Un capitol aparte e pedala de picior pentru cajon, cu care cânți basul cu piciorul, iar mâinile îți rămân libere pentru altă percuție. O găsești la accesorii pentru cajon.

Cajonul e unul dintre puținele instrumente pe care un copil le stăpânește imediat, fiindcă nu are nevoie nici de acordaj, nici de tehnica ținerii bețelor. Pentru copiii mai mici există percuție pentru copii și seturi de percuție și modele mai mici, cu ședere mai joasă.

Decide înălțimea, exact ca la adulți. Copilul trebuie să ajungă cu tălpile la podea, altfel va aluneca în față și va cânta doar colțurile de sus. Dacă încă te gândești dacă e instrumentul potrivit, te ajută articolele instrumente muzicale pentru copii și cum alegi tobe pentru copii.

Lista e din fericire scurtă și ieftină. Perna de ședere și husa sunt practic obligatorii, fiindcă instrumentul se cară, iar placajul se zgârie ușor, iar pe lângă prind bine măturicile sau bețele speciale de cajon, care dau un sunet mai blând decât palma goală. La accesorii pentru cajon găsești și doze pentru amplificare.

Când te prinde, urmează firesc și altă percuție. Cel mai des shakere și tamburine pe care ți le prinzi de picior, eventual conga, bongos sau djembe, dacă te atrage bătutul cu mâna. Pentru prindere există hardware pentru percuție, iar o masă pentru percuție e un lucru practic, ca mărunțișurile să nu stea pe jos.

Pentru cei mai mulți răspunsul corect e un cajon de lemn de mărime standard cu sistem snare reglabil, plus o pernă și o husă. Astfel de instrumente formează partea principală a ofertei, deci ai din ce alege și nu trebuie să comanzi nimic special.

De material ocupă-te doar dacă ai un motiv anume, înălțimea alege-o după cine va sta pe el, iar tipurile speciale lasă-le pe mai târziu, când vei ști ce îi lipsește primului. Toată categoria e la cajoane, iar o selecție mai largă de tobe de mână la percuție.

Da, și e unul dintre cele mai bune începuturi, fiindcă nu trebuie să acordezi, să reglezi sau să ții bețe. Un ritm utilizabil îl cânți în câteva minute, ceea ce la o baterie nu se întâmplă.

O înălțime standard de circa 47 până la 50 cm se potrivește majorității adulților. Decide același lucru ca la scaun, tălpile complet pe podea și genunchii în unghi drept. Pentru copii ia un model mai jos.

Corzile dau un pocnet mai blând și mai scurt, potrivit muzicii acustice și flamencoului, arcurile sunt mai tari și seamănă mai mult cu un snare adevărat. Mai important decât tipul e dacă sistemul se poate regla.

Considerabil, dar nu e silențios. Într-un apartament e mult mai acceptabil decât tobele acustice, însă vecinii aud loviturile de bas prin perete. O pernă și un covor sub instrument ajută.

Se poate și se face în mod curent. Ori cumperi un model cu doză încorporată de la cajoane speciale, ori adaugi o doză externă din accesorii pentru cajon. Pentru o scenă mică e adesea suficient un microfon în fața găurii din spate.

Doar dacă ai un motiv anume, de exemplu cântatul afară sau un instrument de exersat pentru un copil. În ofertă sunt câteva bucăți, în timp ce la cajoane de lemn ai peste o sută de ales, deci la lemn selecția e incomparabil mai mare.