Eurorack de la NANO: cum funcționează un sintetizator modular

La prima vedere, un sintetizator modular arată ca un panou de navă spațială. O grămadă de butoane, zeci de intrări și peste tot spaghete de cabluri care duc de nicăieri nicăieri. Tocmai de aceea mulți nu se bagă, deși și-ar dori, și tocmai de aceea Viktor din trupa Fvck_Kvlt a luat în noul episod No Headroom un sistem Eurorack complet de la NANO și l-a parcurs modul cu modul.

Episodul întreg se află pe canalul nostru de YouTube și îl ai și direct sub acest text. Mai jos desfacem ce conține sistemul, ce face fiecare modul și cum se construiește concret un beat din el. Și fiindcă modularul e un subiect în care te poți pierde încă de la prima frază, pornim de la bază.

Eurorack este un format definit în 1995 de firma germană Doepfer, care un an mai târziu a lansat primul sistem construit după el, A-100. Nu e o marcă și nici un instrument anume, ci o înțelegere privind dimensiunile și alimentarea, datorită căreia poți pune într-un singur rack module de la orice producător. Astăzi există peste 15 000 de module de la mai mult de 600 de mărci, de la pasionați care lucrează în garaj până la Moog și Roland.

Totul stă pe două numere. Înălțimea este întotdeauna 3U, adică 128,5 mm, iar lățimea se măsoară în HP, unde 1 HP = 5,08 mm. Așa că atunci când auzi că un case are 104 HP, lățimea lui interioară e de aproximativ 53 cm. Tot restul se leagă cu simple jack-uri de 3,5 mm și tocmai aici stă diferența principală față de un sintetizator obișnuit sau un synth analogic. Într-un modular nu există o cale fixă a semnalului. Ce trimiți și unde trimiți chiar se va întâmpla, iar de aici vine și libertatea, și impresia de haos din fotografii.

Sistemul din videoclip e construit în jurul lui NANO CAIXA 104, adică un case de 104 HP, suficient pentru aproximativ 10 module, în funcție de lățimea lor. Important e că nu vorbim despre o cutie goală. Înăuntru găsești deja alimentarea pentru toate modulele, un mixer, un LFO, sample and hold, ieșire stereo și o intrare pentru sunetul adus din afară. Rămâne doar să adaugi surse de sunet și ai un instrument gata făcut, fără să te gândești cum îl alimentezi.

Al doilea avantaj e portabilitatea. Mulți își montează modulele în valize vechi de călătorie, ceea ce are farmecul lui, dar un case pur și simplu îl închizi și îl duci. Sistemul poate fi împachetat conectat așa cum e, scos la fața locului și pus imediat în funcțiune. La un modular, unde deconectarea și reconectarea a 30 de cabluri durează mai mult decât cântatul în sine, asta nu e un fleac.

Baza este NANO ONA, un oscilator analogic. El e cel care scoate efectiv sunetul, tot restul doar face ceva cu el. În videoclip merg două bucăți ONA în paralel, una pentru melodia din registrul înalt și una pentru linia de bas, iar la bas convinge cel mai tare. Are clasicul comutator de octave, sub el acordajul fin și o intrare FM, așa că dacă îi dai alt semnal pornește spre sunete care nu mai au mare legătură cu nota inițială.

Când ai tonul, trebuie să îl modelezi, iar pentru modelare există filtrul NANO ST·FONT. E succesorul stereo al modulului mai vechi FONT, care se poate cumpăra și separat dacă îți ajunge mono. Setezi pe el frecvența, rezonanța și modul, adică dacă lasă să treacă josul, mijlocul sau susul, iar fiecare dintre cele trei mărimi are propria intrare CV cu atenuator, adică un reglaj al intensității modulației. În plus are offset pentru dezacordarea părții stângi față de cea dreaptă și propriul drive. Este totodată modulul cu care poți pierde o seară întreagă fără să conectezi nimic altceva.

Al treilea în lanț este NANO ALT, un amplificator pe patru canale. Sună plictisitor, dar tocmai cu el echilibrezi lucrurile ca basul să nu dispară și melodia să nu îți taie urechile. Are 4 intrări, 4 ieșiri și 4 intrări CV, deci volumul fiecărui canal îl controlezi cu tensiune, nu cu mâna. Al patrulea canal funcționează ca sumă, deci îți servește și de mic mixer. Dacă ai nevoie de mixaj complet, există și NANO Performance Mixer.

NANO SERRA este o anvelopă, adică un ADSR. Are 4 faderuri cu care setezi cât de repede intră nota, cum coboară, la ce nivel se menține și cât durează stingerea. Fără anvelopă ai un ton continuu, cu ea obții o lovitură, un pad sau orice între cele două. Butonul manual o declanșează cu mâna, fără secvențiator.

NANO ARC este un generator dublu de funcții și ar putea funcționa liniștit și de unul singur. Setezi pe el urcarea și coborârea separat pentru ambele părți, alegi forma curbei și, prin offset, deplasezi părțile una față de alta. În practică scoți din el la fel de ușor o unduire lentă în fundal ca și o linie de bas perfect obișnuită, în funcție de cât îl răsucești.

Cel mai mult lucrează în videoclip NANO VCV Random. Are 4 faderuri, rate, probability, randomity și shape, adică cât de des se schimbă ceva, cu ce probabilitate, cât de mult și pe ce traseu. Trimis în frecvența filtrului, face sistemul să producă singur glitch-uri și mișcare pe care cu mâna nu le-ai obține.

NANO OCTA este un modul de tobe analogic în spiritul lui 808. Are 4 canale, adică kick, snare și hi-hat închis și deschis, fiecare cu propriul drive și cu reglaje proprii pe deasupra, la kick de pildă acordaj și stingere, la snare snap și zgomot. Fiecare canal are ieșire proprie, există și o ieșire stereo comună, iar totul se poate modula prin intrări CV. Cel mai mult încântă comutatorul mute de pe fiecare pistă, pentru că tocmai el transformă modulul într-un instrument de cântat live. În videoclip a rămas până la urmă nefolosit, fiindcă pentru jam s-a potrivit mai bine o mașină de tobe Erica Synths, care a primit deja un episod separat.

Tot rack-ul e pus în mișcare de un mic secvențiator cu pași Korg SQ-1, deși case-ul are LFO și randomizator proprii. Motivul e practic: secvențiatorul ține timpul și îl împarte cu restul aparaturii de pe masă. Din cele două ONA vin melodia și basul, în filtrul ST·FONT intrând doar linia mai înaltă, în timp ce basul îl ocolește. Nivelurile se echilibrează prin ALT, hazardul îl adaugă Random conectat în frecvența filtrului, iar rezultatul trece printr-un mixer cu bandă, unde pe aux atârnă un delay de la SP-404 MKII. Ca să legi totul îți trebuie o rezervă serioasă de cabluri patch.

La fel de grăitor e și ce a rămas nefolosit. OCTA i-a cedat locul Bullfrogului, iar SERRA și ARC au căzut victime duratei videoclipului. Viktor a primit sistemul fără să deschidă manualul, a scotocit 2 ore prin el, iar din scotocit a ieșit beatul pe care îl auzi în videoclip. La modular e un mod cât se poate de normal de a învăța, pentru că teoria îți spune ce face un modul, dar nu și cum va suna după ce îl conectezi în altul.

1. Formatul a fost definit de Doepfer în 1995, iar primul lui sistem, A-100, a venit un an mai târziu. Astăzi există peste 15 000 de module de la mai mult de 600 de producători, așa că nu cumperi ecosistemul închis al unei singure mărci.

2. HP este unitatea de lățime și egalează 5,08 mm. Un case de 104 HP are deci în interior aproximativ 53 cm spațiu. După asta calculează câte module încap.

3. Înălțimea de 3U, adică 128,5 mm, nu vine din lumea muzicii. E preluată din standardul industrial Eurocard pentru plăci detașabile, și de acolo vine și „Euro" din denumire.

4. Acordajul funcționează pe principiul 1 volt pe octavă. Dacă îi dai cu un volt mai mult, oscilatorul sare exact cu o octavă mai sus. Tocmai datorită acestei valori convenite se înțeleg între ele modulele de la producători diferiți.

5. Nu există o conectare corectă. Audio, tensiunea de control și impulsurile de declanșare trec prin aceleași jack-uri de 3,5 mm, deci poți trimite sunet acolo unde se așteaptă control și invers. Majoritatea lucrurilor interesante în modular apar exact așa.

Din configurație lipsește simțitor o unitate de efecte, motiv pentru care delay-ul a trebuit să vină din afară, de la un sampler. NANO are însă una în ofertă, se numește FUM Stereo Effects Processor. Își merită locul și NANO CEQ, adică un egalizator pe trei benzi cu compresor, cu care se ajustează basul și înaltele în timpul cântatului. Dacă îți compui singur sistemul, tocmai la aceste două lucruri nu merită să faci economie.

Să o spunem pe șleau: modularul nu e un instrument de zi cu zi. Viktor e DJ și nu se vede producând propriile piese pe el în studio, însă după 2 săptămâni acasă a recunoscut că nu se mai distrase așa de mult de multă vreme și că ar păstra sistemul. Probabil nu există o descriere mai exactă a modularului. Nu cumperi un instrument mai eficient, cumperi un alt mod de a ajunge la muzică.

Cel mai rezonabil e să începi cu un set în care case-ul și primele module vin împreună și cântă imediat, iar apoi doar să adaugi ce îți lipsește. Dacă rămâi la NANO sau începi să amesteci mărci nu contează deloc, pentru că Eurorack e un standard și nimic nu te leagă. Behringer e momentan cea mai ieftină cale spre primele module, Bastl Instruments sunt făcute de cehi din Brno și au o semnătură pe care o recunoști din prima, iar Roland își trage sunetele clasice din anii 80 în format modular. Dacă doar guști și nu vrei să investești mult, uită-te la cele mai accesibile, altfel ai toată oferta de sisteme modulare la un loc. Un lucru merită rezolvat înaintea următorului modul, și anume monitorizarea, fiindcă pe boxele laptopului jumătate din ce face filtrul pur și simplu îți scapă. Niște căști ca lumea sau niște monitoare de studio fac aici mai mult decât orice altceva. Iar dacă modularul e primul tău pas serios în producție, merită să începi de la capăt, adică cu Cum să începi producția muzicală acasă, Cum se construiește un beat și Cum să îți amenajezi un studio acasă.